Descoperă

8 septembrie, Mare Sărbătoare în calendarul Creștin Ortodox. Ce e bine să faci

8 septembrie, Mare Sărbătoare în calendarul Creștin Ortodox. Ce e bine să faci
8 septembrie, Mare Sărbătoare în calendarul Creștin Ortodox. Ce e bine să faci

Ziua de 8 septembrie are o mare importanță atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei greco și romano catolici, fiind sărbătorită Nașterea Fecioarei Maria, sau, popular, Sfânta Maria Mică.

Sărbătoarea dă startul noului an bisericesc

Noul an bisericesc începe, conform tradiției, la data de 1 septembrie, iar Nașterea Fecioarei Maria reprezintă cea mai mare sărbătoare a toamnei. În același timp, sărbătoarea anunță începutul multor lucrări agricole specifice anotimpului.

Printre acestea, cele mai importante sunt culesul viilor, bătutul nucilor, culegerea ultimelor plante tămăduitoare, dar și semănatul grâului, orzului și secarei de toamnă.

Credincioșii merg în pelerinaje în această zi, ducând fructe, pâine și lumânări pentru a fi sfințite. Peste 2,2 milioane de români care poartă numele de Maria, Marian și derivate din acestea își sărbătoresc onomastica în această zi.

Tradiția populară spune că, în această zi, toamna își intră în drepturi, iar replilele și insectele intră în pământ, păsările călătoare își iau zborul spre țările calde, iar plantele tămăduitoare nu mai pot fi culese.

Gospodarii încep, după data de 8 septembrie, să culeagă viile, să bată nucii pentru a avea producție bogată și în anul ce vine, coaja ulmilor se jupoaie, iar târgurile de toamnă se instalează în apropierea localităților.

8 septembrie, Mare Sărbătoare în calendarul Creștin Ortodox. Ce e bine să faci

Legenda Nașterii Fecioarei

Fecioara Maria s-a născut într-un neam ales. Tatăl, Ioachim, era descendent al regelui David, iar mama Fecioarei, Ana, era urmașă a familiei preoţească a lui Aaron. Astfel, s-a împlinit proorocia conform căreia Mesia va avea dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Ioachim și Ana au fost batjocoriți de oameni pentru că nu au avut copii, ceea ce era considerat un blestem de la Dumnezeu. Totuși, aceștia au continuat să să roage și să spere că vor deveni părinți.

Conform legendei, în cel de-al cincizecilea an al căsnicie, Anei și lui Ioachim li s-a refuzat jertfa de către Marele Preot de la Templu, fiind, încă o dată, umiliți în public. Cei doi au hotărât să se despartă și să se roage separat. Ioachim a spus:

„Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”.

Ana s-a rugat la Dumnezeu, rostind:

„Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sara, femeia lui Avraam şi ai născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel Proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale”.

După aceste zile de rugăciune, Îngerul Gavriil li s-a arătat celor doi soți și i-a anunțat că rugăciunile lor au fost ascultate, pruncul lor se va umple de Duhul Sfânt și va fi un vas ales de Dumnezeu.

Tradiții de Sfânta Maria Mică

Fiind o sărbătoare de mare importanță religioasă, în ziua de 8 septembrie nu se muncește la câmp, nu se spală și nu coase. Oamenii care își doresc un copil și care se roagă Fecioarei vor avea rugăciunile ascultate.

Această zi este destinată mamelor care își doresc un copil sau femeilor însărcinate: Fecioara Maria le va ajuta să aibă o naștere ușoară și copii sănătoși.

Credincioșii țin candela aprinsă toată ziua, în dreptul icoanei Fecioarei Maria, iar oamenii care își doresc să se căsătorească se roagă Fecioarei să își găsească perechea.

Bisericile și Mănăstirile care poartă hramul Nașterii Maicii Domnului își sărbătoresc hramul pe data de 8 septembrie.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă