Agromedia

Zile libere pentru români în 2024. Calendarul complet al sărbatorilor legale

Anul 2024 vine cu 20 de zile libere nelucrătoare pentru români, atât în cursul săptămânii cât şi în zile de weekend.

În 2024, românii vor avea 20 zile libere legale, dintre care doar 13 vor cădea în timpul săptămânii, restul fiind în zile de sâmbătă sau duminică.

Guvernanții au luat această decizie ținând cont de faptul că anumite zile vor cădea în câte o zi de vineri, și vor veni imediat după două sărbători legale. Mai exact, Adormirea Maicii Domnului (15 august) și a doua zi a Crăciunului (26 decembrie). De asemenea, bugetarii vor avea trei zile libere în plus în 2024.

Conform legii, angajații care sunt nevoiți să lucreze inclusiv în zilele considerate libere vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.

Zile libere în 2024 pentru români
1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
6 Ianuarie – Boboteaza
7 Ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
1 mai — Ziua Muncii
3 – 6 mai — Paște ortodox 2024
1 iunie — Ziua Copilului
23 iunie (duminică) – Rusalii, 24 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

La zilele menționate anterior, se adaugă, pentru bugetari, datele de 2 mai (joi), 16 august (vineri) şi 27 decembrie (vineri), zile libere pentru care Guvernul a decis să se facă „punte” şi să fie recuperate prin prelungirea programului de lucru.

Pentru recuperarea acestor zile, timpul obișnuit de lucru va fi prelungit corespunzător până la data de 31 mai și 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite, notează avocatnet.ro

De menţionat că aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității. De asemenea, nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 și nici participanților la aceste procese.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia