Știri Agricole

Vin ploile în România! ANM a anunțat care sunt zonele afectate

ANM a emis un Cod galben de ploi și furtuni în 21 de județe. Atenționarea este valabilă pentru zilele de vineri și sâmbătă. Iată cu ce fenomene se vor confrunta românii la început de weekend.

Cod galben de ploi și furtuni în 21 de județe! Meteorologii ANM au emis un avertisment de cod galben pentru ploi și furtuni care va afecta cea mai mare parte a Transilvaniei. Totodată, sub incidența acestui cod va intra și zona montană, precum și unele zone din Muntenia și Moldova. Avertismentul este valabil pentru 21 de județe începând de vineri de la ora 10:00. Atenționarea va expira sâmbătă dimineață.

Instabilitatea atmosferică va lovi majoritatea regiunilor Transilvaniei și zona montană. La fel se va întâmpla și local în Muntenia și Moldova. Instabilitatea se va traduce prin averse cu caracter torențial. Românii se pot aștepta și la descărcări electrice. Vor exista și intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale de 50…60 km/h. Totodată, izolat vom avea parte de vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau în urma acumulării, se vor înregistra local cantități de apă de 20-30 de litri pe metru pătrat, iar izolat acestea pot depăși 40-50 de litri pe metru pătrat.

Avertizarea meteorologică de cod galben este valabilă pentru următoarele județe: Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați.

Vineri, instabilitatea atmosferică se va manifesta și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Sâmbătă, ploile vor continua în principal în jumătatea de sud a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18 – 25 septembrie indică temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă pe întreg teritoriul României. Această încălzire va fi mai evidentă în regiunile de nord-est și vest ale țării. Cu toate acestea, se așteaptă un deficit de precipitații, mai ales în regiunile din sud și sud-vest. Excepție vor face regiunile din nord-vestul țării, unde se vor înregistra cantități mai mari de precipitații.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.