Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare prăznuită de creștini pe data de 14 septembrie, în fiecare an, amintește de Patimile Mântuitorului, fiind o zi în care se ține post.

Sărbătoarea este legată de două evenimente importante, primul dintre ele fiind descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, la cererea Împărătesei Elena, mama lui Constantin cel Mare. Crucea a fost găsită și înălțată de episcopul Macarie pentru a fi văzută de toată lumea, la data de 14 septembrie 326.

Cel de-al doilea eveniment este legat de aducerea Crucii Sfinte înapoi la Ierusalim, după ce fusese la perși, în anul 629, de către Împăratul Heraclius I.

Tradiții importante de Ziua Crucii

Credincioșii sunt așteptați la biserică în această zi, unde se citește Evanghelia din Vinerea Mare:

„Bucură-te, o, Cruce preasfântă, că chipul tău mai presus decât soarele a strălucit şi gonind toată înşelăciunea ne-a luminat pe noi credincioşii”.

Popular, ziua mai poartă denumirile de Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Prima dintre ele vine din slavonă, de la cuvintele Krestovu deni, care înseamnă Ziua Crucii. De asemenea, sărbătoarea pornește sezonul în care se culeg viile, existând, în anumite sate, obiceiul ca preotul să sfințească viile, iar podgorenii să facă un foc în vie și să petreacă.

Ziua Șarpelui vine de la credința că, astăzi, toți șerpii se strâng laolaltă și intră în pământ, pentru hibernare.

La biserică, oamenii aduc ulcele pline cu miere și lapte pentru sfințire, legând de toartă câte un fir de aţă roşie. Cănile sunt acoperite cu colaci, iar gospodinele aduc plante de leac, precum busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul,  pentru a fi sfințite de preot și apoi puse la uscat lângă icoane pentru a deveni tămăduitoare.

De asemenea, oamenii respectă obiceiul monedelor sfințite la biserică, pe care apoi le poartă în portofel, alături de o cruciuliță, aducând belșug și spor în toate. Este o zi de post și rugăciune, în care se prețuiește timpul petrecut cu familia.

Ce nu se mănâncă de Ziua Crucii

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale sărbătorii este legată de alimentele pe care creștinii nu au voie să le consume. În afara postului, credincioșii nu trebuie să mănânce fructele sau legumele ale căror miez seamănă cu o cruce, precum nucile, strugurii, prunele sau usturoiul.

Strugurii ultimei tufe din vie nu se culeg, conform tradiției, fiind păstrați pentru păsările cerului. Astfel, aceștia se numesc strugurii lui Dumnezeu.

De asemenea, fiind o sărbătoare cu cruce roșie, astăzi nu se spală și nu se muncește câmpul. În această zi nu este bine să ceri bani sau obiecte cu împrumut, dar nici să te cerți cu cineva.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă