AgromediaȘtiri Agricole

Topul celor mai dezvoltate țări din lume pe sectorul agricol

Topul celor mai dezvoltate țări din lume pe sectorul agricol
Topul celor mai dezvoltate țări din lume pe sectorul agricol

Agricultura este una dintre cele mai vechi și importante industrii din lume, asigurând hrana și balanțele financiare ale statelor. Unele dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii acordă foarte multă atenție acestui sector, bazându-se, în special, pe produsele care se adaptează ușor climatului local.

Care sunt cele mai dezvoltate state în sectorul agricol

În ceea ce privește cerealele, printre cele mai dezvoltate state se numără Statele Unite ale Americii, China, Rusia și India.

Deși nu este o surpriză că statul chinez este cel mai mare producător de orez, trebuie să menționăm că tot în China se produc mari cantități de grâu și porumb, dar și mari cantități de legume precum ceapa sau varza.

Statele Unite ale Americii atinge locul 4 atunci când vine vorba despre producția de grâu, însă pe primul loc la producția de porumb și pe cel de-al doilea la producția de soia.

Producătorii principali de mei sunt în Asia și Africa, cele mai importante state producătoare fiind India și Nigeria.

Orzul, secară și alte leguminoase se regăsesc în cele mai mari cantități în statele Rusia, India și Germania.

Cei mai mari exportatori ai lumii

Deși ne-am aștepta ca state precum China și India să fie pe primele locuri în topul exportatorilor, podiumul arată altfel. Fiind state foarte populate, o mare parte din totalul culturilor agricole este folosit pentru hrănirea populației. Așadar, iată cum arată topul celor mai mari exportatori:

  • Statele Unite ale Americii – 118.3 miliarde de dolari în exporturi
  • Olanda – 79 miliarde de dolari în exporturi
  • Germania – 70,8 miliarde de dolari în exporturi
  • Franța – 68 miliarde de dolari în exporturi
  • Brazilia – 55,4 miliarde de dolari în exporturi

Aceste date sunt bazate pe valoarea exporturilor, nu neapărat pe cantitate. Spre exemplu, Olanda se află pe locul doi datorită exporturilor masive de flori și de legume care prezintă valori financiare mai mari.

Atunci când ne raportăm la cantități, datele statistice ne arată următoarele:

  • Statele Unite ale Americii – cel mai mare exportator de porumb, cu un total de 26% (7.6 miliarde de dolari) din exporturile globale
  • China – cel mai mare exportator de pește cu un total de 9.2% (6.6 miliarde de dolari) din exporturile globale
  • Indonezia – cel mai mare exportator de ulei de palmier cu un total de 51% (10.4 miliarde de dolari) din exporturile globale
  • Thailanda – cel mai mare exportator de orez cu un total de 34.5% (6 miliarde de dolari) din exporturile globale
  • Statele Unite ale Americii – cel mai mare exportator de soia cu un total de 50.5% (16.5 miliarde de dolari) din eporturile globale
  • Statele Unite ale Americii – cel mai mare exportator de grâu cu un total de 18% (5.4 miliarde de dolari) din exporturile globale.

Atât cantitățile produselor agricole, cât și procentajul exporturilor depind de statele care dețin o infrastructură dezvoltată, cât și de un bun sistem de irigații.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia