Moșii de iarnă reprezintă o sărbătoare cunoscută popular ca Sâmbăta Morților. Data acestei sărbători se schimbă anual, în funcție de ziua în care pică Paștele. În 2022, Moșii de iarnă se sărbătoresc pe data de 26 februarie.

Această zi este dedicată persoanelor care au trecut în neființă și cărora li se fac pomeni în care se dăruiesc bucate sărmanilor. Creștinii sunt așteptați la biserică, unde se sfințesc aceste bucate, înainte de a fi date de pomană.

Ce semnifică sărbătoarea și numele de Moși

Numele de Moși provine de la simbolul acestei sărbători, de la faptul că a fost dedicată strămoșilor trecuți în neființă. Prin această zi se subliniază și trecerea de la iarnă la primăvară, așadar de la vechi la nou, de la lipsa de vegetație la învierea naturii.

La biserică, în această zi se fac pomeniri și rugăciuni pentru oamenii care nu mai sunt în viață și a doua zi se citește fragmentul din Sfânta Liturghie legat de viața de apoi. De asemenea, se povestește despre călătoria oamenilor trecuți în neființă care, la 40 de zile după ce au decedat, își vor afla judecata.

Fiind o zi atât de importantă, creștinii ortodocși sunt așteptați la biserică, unde preoții săvârșesc rugăciuni speciale și unde bucatele aduse pentru pomană sunt sfințite. Acestea constau, de obicei, în colivă, vin, pâine, prescură, sarmale, fructe, colaci, piftie și carne.

Moșii de iarnă 2022. Când se fac pomeni și care este semnificația sărbătorii

Moșii de iarnă 2022 – Obiceiuri

În dimineața zilei de sâmbătă, de Moșii de iarnă, creștinii merg la biserică. În acea zi nu se lucrează pământul, nu se fac treburi gospodărești, nu se coase și nu se spală rufe. Credincioșii vizitează, după slujbă, mormântul persoanei pierdute pentru a aprinde lumânări și pentru a duce flori.

“Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Tradiția spune că mâncarea gătită în ziua de Moșii de iarnă nu trebuie consumată a doua zi pentru că se întoarce iarna, răzbunându-se cu ger năprasnic și nămeți. Această sărbătoare reprezintă și o apropiere de Lăsata secului, momentul în care va începe Postul Paștelui, anunțând, astfel, că sezonul nunților se încheie.

Femeile care lucrează în această sâmbătă riscă, așa cum spune tradiția, să li se întoarcă pomana și să tremure ca piftia.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă