Mătasea porumbului reprezintă, de fapt, o parte a florilor femeieşti ale plantei (stigmat) şi care are rolul de a primi micile particule de polen necesare fertilizării.

Aceste părţi de plantă erau cunoscute sub numele de stigmata maydis şi erau cel mai folosit diuretic și hipotensiv din Europa și America.

În prezent, cea mai simplă şi comodă formă de administrat care se poate obţine din mătasea de porumb este extractul uscat, sub formă de capsule prezente în farmacii și magazine naturiste.

Face minuni în vindecarea cistitei

Una din 15 persoane adulte suferă de o formă de cistită care, aparent, nu se vindecă cu nici un medicament. Mătasea de porumb, singură, sau în combinaţie cu antibioticele clasice, face adevărate minuni.

Mătasea de porumb este recomandată în caz de cistite, infecţii urinare, prostatite, nefrite, cure de detoxifiere, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, edeme renale sau cardiace, edeme generalizate, ascită, artrite, reumatism articular, obezitate.

Administrare:

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă clocotită care se infuzează 2 minute, apoi se strecoară şi se consumă 1-3 căni pe zi.

Decoctul din mătase de porumb se obţine din 30 grame de planta uscată la 1 litru de apă, se fierbe la foc domol timp de 2 ore şi se bea pe parcursul unei zile în caz de colică renală, microlitiază renală, cistite, infecţii urinare.

Aceasta acționează prin patru mecanisme pentru vindecarea infecţiilor urinare:

Este un foarte bun diuretic

Aceasta va reduce automat gravitatea manifestărilor infecţiei, va preveni complicaţiile care apar prin urcarea acesteia spre rinichi şi va preveni recidivele ulterioare.

Are acțiune antibiotică

Prin acțiunea antibiotică directă, mătasea de porumb distruge bacteriile şi unii fungi din aparatul urinar.

Alcalinizează urina

Mătasea de popumb alcalinizeaza urina, sprijind astfel acţiunea antiinfecţioasă a antibioticelor şi a plantelor medicinale.

Reduce inflamaţia tractului urinar

Mătasea de porumb reduce inflamaţia tractului urinar şi elimină spasmele, fapt care va ameliora destul de rapid senzaţiile de durere şi usturime produse de cistită.

Cura pentru vindecarea cistitei

Se administrează câte 6 capsule cu extract pe zi, în cure de 14-21 de zile, urmate de o pauză de 7 zile.

Pentru reușita tratamentului

Pe timpul administrării extractului de mătase de porumb, se consumă minimum 1,5 – 2 litri de apă.

Regimul alimentar va fi unul preponderent alcalin, cu multe legume şi verdeţuri, dar fără zahăr, fără carne şi fără făină albă.

Lactatele se pot consuma doar la 2 ore după administrarea mătăsii de porumb, deoarece pot inactiva taninurile din această plantă.

În cazurile de cistită severă, mătasea de porumb se poate asocia şi cu antibioticele specifice, utilizate în tratamentul cistitei, dar şi cu plante cum ar fi strugurii ursului (Arctostaphylos uvaursi) sau merişorul (Vaccinium vitisidaea).

Unii cercetători susțin că administrarea mătăsii de porumb, în condiţiile sus menţionate, dublează sau chiar triplează eficienţa medicamentelor clasice contra cistitei.

Precauții

Se recomandă precauție în cazul calculilor renali de mari dimensiuni, care pot migra sub acţiunea acestui diuretic foarte puternic şi pot produce blocaje. În cazul în care aceşti calculi deja au migrat, administrarea plantei este însă permisă.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă