Ziua Morților, cunoscută în popor și ca Luminația, este sărbătorită în fiecare an pe 2 noiembrie de către credincioșii din Banat, Transilvania și Maramureș.
Ziua Morților sau Luminația se sărbătorește în fiecare an pe data de 2 noiembrie, dar pomenirea sufletelor adormiților se face în seara de 1 noiembrie.
Semnificația sărbătorii
Ziua Morților este o sărbătoare romano-catolică, iar în perioada în care Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar a devenit populară în rândul locuitorilor din această zonă. Ziua de 1 noiembrie era trecută în calendarul romano-catolic, ca fiind Ziua Tuturor Sfinților, iar pe 2 noiembrie avea loc pomenirea celor trecuți în neființă.
Cu unele adaptări regionale, sărbătoarea a fost preluată de ortodocși, luterani, calvini și unitarieni, iar în prezent, Ziua Morților se sărbătorește în Transilvania, Banat și Maramureș de toți credincioșii, indiferent de religie.
Potrivit tradiției populare, în noaptea de 1 noiembrie porţile dintre lumea celor vii și a celor morți se deschid, iar sufletele adormiților se întorc în lumea celor vii.
În seara de 1 noiembrie, preotul vine în cimitir și ține slujba de pomenire. Înainte de serviciul religios, credincioșii curăță mormintelor celor dragi și le împodobesc cu flori, în special crizanteme și coronițe de brad și așează lumânări pe mormânt, pentru ca acestea să le lumineze calea celor care au trecut în neființă.
Se spune că în seara de 1 noiembrie nu este bine ca la mormântul celui drag să vină cineva cu care acesta s-a certat cât timp a fost în viață.
Tot în seara de 1 noiembrie, credincioșii dau de pomană mâncare caldă. Din bătrâni se spune că nu este bine ca oamenii să dea de pomană alcool înaintea unei mese calde.
În unele zone din Ardeal, oamenii împart copiilor pateuri sau dulciuri.
A doua zi, pe 2 noiembrie, când are loc sărbătoarea, credincioșii nu au voie să muncească și să spele haine.
De asemenea nu este bine să te plângi și nici să fii supărat, pentru că celor adormiți nu le place să-i vadă suferind pe cei care i-au lăsat în urmă.
Creştinii din Transilvania pregătesc în mod special cimitirele pentru această zi dedicată tuturor sfinţilor, dar şi pomenirii morţilor. Florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe niciun mormânt.
Ziua de 1 noiembrie este trecută în calendarul romano-catolic ca fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar ziua de 2 noiembrie este momentul în care se pomenesc în mod special morţii. Pomenirea începe însă de pe 1 noiembrie. În calendarul ortodox, o zi specială de pomenire a celor răposaţi este pe 3 noiembrie, odată cu Moşii de Iarnă.
Revenind la sărbătoarea de sorginte catolică, 1 noiembrie are două semnificaţii: pe de o parte este o zi de cinstire a tuturor sfinţilor, iar pe de altă parte este ziua de pomenire a morţilor.
Pomenirea morţilor, pe 1 noiembrie, în Transilvania este cunoscută şi sub numele de „luminaţie”. Credincioşii catolici, ortodocşi (care au împrumutat această tradiţie), reformaţi, evanghelici, protestanţi, pregătesc din timp mormintele, curăţându-le, vopsindu-le, iar în ziua luminaţiei le împodobesc cu flori şi lumânări sau candele aprinse.
Tot cu acest prilej, preoţii citesc în cimitire rugăciuni de pomenire a celor răposaţi, iar în unele zone se împart mici daruri la copii.
Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia, care chiar din primele veacuri (secolul IV) ale creştinătăţii îi celebra pe toţi martirii cunoscuţi şi necunoscuţi. Referiri la această sărbătoare se regăsesc la Sfântul Vasile cel Mare care în omiliile (predicile) sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.
În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea a fost introdusă oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, la fel ca şi în Răsărit. Mai târziu, sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie, „iar din anul 1004 va deveni o zi de pomenire a morţilor, ce va rămâne în tradiţia occidentală până astăzi”, se arată pe site-ul bisericii din Milano Nord.
Tot aceeaşi sursă menţionează că în momentul în care călugării irlandezi au plecat să evanghelizeze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului).
„La celţii, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului. Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase. Sărbătoarea în sine era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze chiar trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor terestre, pentru a-şi căuta un nou trup”, se mai arată pe pagina de internet a bisericii din Milano Nord.
În Biserica Ortodoxă s-au păstrat mai multe zile de pomenire a morţilor când creştinii merg la biserică sau în cimitire cu diverse alimente pe care le împart altor persoane. Biserica a stabilit zile de pomenire generală a morţilor: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, numită şi „moşii de iarnă”; sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau „moşii de vară”; „moşii de toamnă”, „Paştele blajinilor” în unele locuri; prima sâmbătă din noiembrie.
