Știri Agricole

Lista alimentelor de bază care se ieftinesc. Documentul AMRCR a fost trimis la Guvern

Lista de alimente trimisă de AMRCR la Guvern pentru a fi reduse la preţ a fost prezentată vineri, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Lista de produse trimisă de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) la Guvern pentru a fi reduse la preţ:

1. Franzelă

2. Ouă 10 bucăți M

3. Ulei floarea soarelui 1l

4. Iaurt

5. Lapte proaspăt peste 7 lei / l

6. Făină grâu 1 kg

7. Cartofi

8. Ceapă

9. Mere

10. Carne pui proaspăt – un sortiment.

Premierul Marcel Ciolacu a spus joi, la începutul ședinței de Guvern, că a primit răspunsul marilor lanțuri de magazine la propunerea privind schema de reducerea a prețurilor la alimentele de bază.

Acordul este făcut pentru trei luni, iar dacă planul va funcţiona, înţelegerea va fi prelungită.

Dacă acordul privind scăderea preţurilor se va vedea că nu merge, adică nu prea sunt reduceri de preţ, atunci surse guvernamentale spun că se va veni cu o ordonanţă de urgenţă.

Se pare că Guvernul Ciolacu nu renunță la planul de scădere a prețurilor la alimentele de bază.

Potrivit unor surse, Executivul exclude varianta ca adaosul comercial pus de magazine la alimentele de bază să depășească 70%. De altfel, nici producătorii nu vor avea un prag al adaosului comercial de 45%.

”Vreau să transmit un mesaj foarte clar către producători. Pentru că a fost în ultima perioadă această discuție, dacă vor fi afectați sau nu. Nu, nu vor fi afectați. Acest mecanism pe care l-am propus și ce a venit din partea marilor lanțuri comerciale nu afectează producătorii din România”, spun guvernanții.

Premierul Marcel Ciolacu vorbește despre o scădere garantată care nu va pune presiune pe producătorii români.

”Retailerii au transmis deja o primă listă cu produsele vizate. Avem astfel toate condițiile pentru ca, în perioada următoare, să finalizăm un acord sau un act normativ. Asta înseamnă o scădere garantată a prețului la unele produse de bază”, spune premierul.

Însă limitarea adaosului comercial adâncește conflictul dintre producători și marile magazine. Producătorii se tem că retailerii nu vor respecta înțelegerea și vor pune taxe suplimentare pentru a crește prețul alimentelor.

”Am mers pe modelul francez și pe modelul din alte state europene, unde, împreună cu partenerii, cu mediul de afaceri, au reușit să reducă prețurile pentru produsele de bază și astăzi am avut prima veste bună venită din această discuție, pentru că deja lanțurile comerciale, marile lanțuri, au înscris către Guvern o primă listă de produse de bază unde se poate avea această măsură de scădere a prețurilor, de reducere a adaosului comercial”, mai spun guvernanții.

O prima întâlnire va avea loc astăzi la Ministerul Agriculturii cu reprezentanții marilor magazine.

În luna mai, Eurostat anunța că prețurile alimentelor în Uniunea Europeană au crescut cu 16,6%, în anul în care s-a încheiat în aprilie, cu mult peste rata inflației de 8,1%.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.