În timp ce, la începutul primăverii, prețurile legumelor și fructelor din piețe și supermarketuri au explodat, odată cu venirea producției autohtone, fermieirii se tem să nu rămână cu marfă nevândută.

Fermierii nu pot ține pasul cu prețul produselor importate

Prețurile legumelor în piețe și la porțile serelor este deja mult mai mic decât își permit producătorii, însă aceștia încearcă măcar să nu rămână cu marfa nevândută pe care ar trebui, apoi, s-o arunce.

Spre exemplu, prețul tomatelor a scăzut într-o lună de la 15-20 de lei, la doar 5 lei, însă marfa tot nu se vinde. Legumicultorii pun la dipoziție oamenilor produse de calitate, însă criza financiară din acest an și scumpirile gazelor, a energiei electrice și a combustibilului își spun cuvântul.

Unele dintre prețurile legumelor au scăzut cu 50%, însă unii români sunt sceptici atunci când vine vorba despre suma pe care o cheltuie pe legumele proaspete.

În timp ce supermarketurile sunt pline de produse de import, fermierii români își aruncă marfa pentru care au muncit timp de luni de zile. Aceeași situație s-a întâmplat și anul trecut, iar reprezentații marilor lanțuri de magazine au susținut că producătorii din străinătate sunt mai bine organizați, în timp ce legumicultorii români nu pot garanta același lucru.

În plus, produsele importate au prețuri mult mai mici, prețuri pe care fermierii români nu le pot oferi cumpărătorilor din cauza chletuielilor mari, în special în ultimele luni.

Programul Tomata și Legume 2022, o speranță pentru fermieri

Una dintre puținele speranțe ale agricultorilor este ajutorul de 3000 de euro primit în cadrul Programului Tomata 2022. Înscrierile în program s-au prelungit până pe data de 30 iulie 2022.

Ajutorul poate fi de până la 3000 de euro pe an, per exploatație. De asemenea, cine se înscrie și în Programul Legume 2022 și este eligibil, poate primi încă 1000 de euro în cadrul ajutorului de minimis.

Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C nr.323 din 1 octombrie 2021.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.