Agromedia

Inversiune termică, un anticiclon dă vremea peste cap: vin ninsorile și viscolul. Șefa ANM: „Vremea se va răci semnificativ”

Vremea se încălzește ușor, însă doar pentru câteva zile. Un vortex polar se îndreaptă câtre România, iar vremea se va răci considerabil spre sfârșitul acestei săptămâni, în anumite zone din țară, unde vin ninsorile și viscolul. Directorul ANM, Elena Mateescu, a dat detalii, luni, la Antena 3 CNN, despre prognoza meteo.

„Primele zile din această săptămână debutează cu o vreme cu temperaturi în creștere până miercuri, inclusiv, când ecartul valorilor de temperaturi maxime se va situa între opt până la 18°C. Mâine între 9-14 grade, și astăzi deja din nou un ecart între 8-14 grade. De joi, vremea se va răci semnificativ, mai ales în partea de centru, sud și est a țării Temperaturile maxime la scara întregii țări fiind situate între minus un grad, până la 10-11° și minime spre -10° în zonele depresionare din estul Transilvaniei, până la cinci-6° în regiunile mai joase, în special în partea de sud-vest și sud a țării.

Odată cu răcirea, se vor semnala și precipitații, la început sub formă de ploaie, chiar începând din seara zilei de miercuri. Dar, în zonele de deal și de munte și în Maramureș și Transilvania, vor predomina ninsorile. La munte, la altitudini mai mari de 1.200 de metri, rafale de peste 80km/h, viscol, ninsoare, iar în restul țării vânt de 55-65km/h, amplificând senzația de rece.”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus ce urmează din punct de vedere al vremii în România.

„Într-adevăr vorbim de valori ușor în creștere la nivelul temperaturilor maxime mai ales. Dacă astăzi cel mai cald a fost în partea de sud-vest, unde am înregistrat valori de până la 10-11 grade Celsius, mâine contăm pe valori cuprinse între 5 și până la 13 grade pentru ca debutul săptămânii și primele zile din săptămâna următoare să fie caracterizate de valori între 7 și până la 14, posibil 15 -19 grade Celsius.

În același timp este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ploaie în Maramureș, în nordul Crișanei, dar și lapoviță și ninsori mai ales în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, unde și rafalele vor depăși 70-80 de km pe oră.

Ce se întâmplă săptămâna viitoare

În a doua parte a săptămânii viitoare însă temperaturile vor scădea semnificativ astfel încât din nou, mai ales în jumătatea nordică, să consemnăm valori care nu vor depăși 6-7 grade Celsius, caracterizând o vreme mai rece. Chiar și minimele rămân destul de coborâte, nopți și dimineți reci, valori de până la -8, posibil -10 grade Celsius în depresiuni, până la valori de 6 grade în restul țării. Inclusiv în Capitală, minime mai coborâte, spre -2 grade, 0 grade”, a declarat Elena Mateescu în exclusivitate la România TV.

Prognoza ANM, vremea 18 noiembrie – 16 decembrie

Precizăm că meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, când vremea se anunță în general apropiate de limitele perioadei, în timp ce regimul de precipitații este unul excedentar în prima parte a intervalului prognozat.

Prognoza ANM 18 – 25 noiembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.

Prognoza ANM 25 noiembrie – 2 decembrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în jumătatea vestică a țării.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.

Prognoza ANM 2 – 9 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

Prognoza ANM 9 – 16 decembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia