Știri Agricole

Guvernul vrea să folosească fonduri europene pentru irigații. Ciucă: „Putem să asigurăm hrană nu doar pentru țara noastră”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul poate să aplice pentru fonduri europene în dezvoltarea sistemului de irigații în România.

„Am avut o analiză realizată împreună cu domnul ministru Boloș. Există posibilitatea ca împreună cu dumnealui, așa cum a zis și ministrul de finanțe, cu ministrul mediului, să putem să aplicăm pentru fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului de irigații din România, pentru că este cât se poate de limpede că avem o capacitate agricolă prin care putem să asigurăm hrană nu doar pentru țara noastră ci putem să asigurăm hrană pentru mult mai mult decât noi am gândit până în acest moment”, a afirmat Nicolae Ciucă la Palatul Victoria.

Noul ministru al agriculturii, Petre Daea, a declarat că „în sistemele de irigații, culturile sunt bune, aceasta datorită celor două măsuri excepționale pe care le-a luat ministrul Chesnoiu, anume acordarea gratuită a apei până la stațiile de punere sub presiune și punerea sub presiune a apei de la stațiile în unitățile hidraulice cu reducerea energiei până la 50%”.

„Această măsură a făcut posibil ca în perimetrul irigabil posibil de irigat la această dată plantele să nu sufere și vegetația este normală, producțiile sunt pe măsură”, a declarat Petre Daea în urmă cu o săptămână.

Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă şi să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă, dar şi să primească subvenţiile pe unitatea de suprafaţă, odată cu intrarea în vigoare a ordinului comun emis de miniştrii Agriculturii şi Internelor, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.