AgromediaȘtiri Agricole

Fermierii nu se înghesuie să primească fonduri de la stat pentru plantarea perdelelor forestiere

La patru luni de la lansarea fondurilor pentru plantarea de perdele forestiere, Ministerul Mediului a primit cereri doar pentru 56 de hectare.

Ținta autorităților este de 56.000, cu tot cu păduri. În condițiile în care ne confruntăm, aproape an de an, cu secetă extremă, aceste fâșii de arbori ar putea proteja terenurile agricole și ar crește producția. Puținele perdele forestiere, care împrejmuiesc acum culturile, sunt înființate, în mare parte, din fonduri proprii.

Unii salcâmi au fost plantați anul trecut pe un teren din județul Arad. Apără o parte din cele 1.500 de hectare pe care Cosmin Micu le-a cultivat cu cereale. Pe întreaga porțiune sunt 53.000 de pomi, pe care proprietarul i-a plantat din fonduri proprii. A cheltuit 25.000 de lei, dar spune că datorită lor, apa se menține în sol o perioadă mai îndelungată, astfel că atunci când este secetă, culturile nu mai suferă.

Cosmin Micu, fermier: „La 100- 200 de metri lângă liziere, producțiile sunt mai mari. Ele protejează solul împotriva curenților de aer, iar solul va păstra o umiditate mai ridicată”.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare din Lovrin, județul Timiș, are perdele forestiere pe jumătate din cele 2.000 de hectare cultivate cu cereale. În acest fel, cercetătorii au văzut clar diferența între un teren protejat și unul lăsat fără ajutor.

Marinel Horablaga,directorul stațiunii de cercetare și dezvoltare Lovrin: „A fost diferența dintre dezastru și profit. Am avut de exemplu suprafețe cu 400-500 de kilograme de porumb boabe la hectar acolo unde nu am avut perdele și 5.000 de kilograme acolo unde am avut perdele”.

Din noiembrie anul trecut, Ministerul Mediului dă bani celor care vor să planteze fâșii de păduri. Fondurile sunt acordate în funcție de zona în care au terenul și de arborii plantați. De pildă, cei din zona de câmpie, care pun stejari, primesc 17.400 de euro pe hectar. Dacă plantează salcâmi, primesc 10.500. Dar, deocamdată, fermierii nu s-au arăt foarte interesați.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia