Legea de combatere a ambroziei ar putea fi modificată în Parlament. Scopul este mărirea eficienței sale prin distrugerea plantei la scară largă. Polenul său provoacă alergii severe.
Ambrozia este una dintre principalele cauze ale rinitei alergice, mai ales în perioada în care produce polen. Legea de combatere a acestei plante a fost adoptată încă din 2018, însă după câțiva ani, actul normativ și-a demonstrat limitele. De aceea, un grup de parlamentari propune amendarea Legii 62/2018. Principala modificare ar fi reglementarea intervenției autorităților inclusiv în cazurile în care proprietarii terenurilor pe care crește ambrozia nu iau măsurile adecvate.
Legea de combatere a ambroziei ar putea fi modificată în Parlament astfel încât să-i fie mărită eficiența prin distrugerea plantei pe scară largă.
Așadar, obligația de a îndepărta această plantă va trebui respectată în termen de 15 zile de la primirea unei notificări din partea autorităților locale.
A doua modificare ar fi introducerea posibilității ca proprietarii terenurilor invadate de ambrozie să solicite administrației locale să ceară distrugerea plantei, dacă nu au resursele materiale necesare, timpul sau capacitatea să se ocupe de acest lucru. În acest caz, eliminarea plantei se va face contra cost.
„Modalitatea de plată a acestor lucrările de curăţare a terenului se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale”, prevede proiectul de lege.
A treia modificare vizează situațiile în care proprietarii de terenuri nu-și respectă obligația de eliminare a ambroziei nici în perioada de înflorire și nici după avertismentul autorităților locale. În acest caz, autoritățile locale vor putea intra pe terenurile respective fără permisiunea proprietarilor, dacă acest lucru este aprobat prin ordonanță prezidențială, emisă în instanță. După lucrări, proprietarii refractari vor primi nota de plată, alături de amendă.
În anii trecuți, o altă problemă constatată în legătură cu această lege a fost aplicarea acesteia, care deseori a depins se interesul autorităților locale. În iunie 2022, premierul Nicolae Ciucă a cerut autorităților competente atenție deosebită în respectarea acestei legi.
„Există deja lege, există și măsuri care trebuie luate în acest sens. Ca atare, vă rog, atât Ministerul Mediului, cât și celelalte instituții cu responsabilități în domeniu, să înceapă de pe acum să urmărească aplicarea legii și a reglementărilor în vigoare pentru a evita efectele produse de această plantă”, a spus acesta în ședința de Guvern din 16 iunie 2022.
Ambrozia este una dintre cauzele majore ale rinitei alergice în rândul populației, mai ales în perioada în care produce polen. O lege de combatere a acestei buruieni a fost adoptată încă din 2018, însă după câțiva ani de aplicare, actul normativ și-a arătat limitele, astfel că un grup de parlamentari propune amendarea Legii 62/2018. Principala modificare vizează reglementarea intervenției autorităților inclusiv în cazurile în care proprietarii terenurilor năpădite de buruiană nu iau măsurile adecvate.
Distrugerea ambroziei, ori de câte ori este necesară
Proiectul a fost inițiat de către un grup de parlamentari USR, dar printre susținătorii săi este și liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache.
„Această specie de plantă, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia produce polen care este cauză directă a alergiilor şi afectează un număr tot mai mare de români în fiecare an. Potrivit ultimelor date statistice, în anul 2021 s-au înregistrat 138.615 cazuri noi de rinită alergică, care afectează în special tinerii cu vârste între 0-19 ani, aceştia reprezentând 59,4% din totalul persoanelor diagnosticate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în 2050, jumătate din populaţia lumii va suferi de un tip de alergie”, susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Primul aspect pe care vor să-l reglementeze vizează data-limită până la care proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de îndepărtare a ambroziei prin cosire, smulgere, erbicidare. Potrivit formei actuale a legii acestea trebuie făcute de la apariţia primelor inflorescenţe până cel târziu la data de 30 iunie, însă pe viitor lucrările vor trebui făcute ori de câte ori este necesar.
„Ambrozia a înflorit în ultimii ani în România în lunile august – septembrie. Întrucât este vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, care se poate schimba de la an la an, considerăm că legea trebuie să oblige proprietarii sau deţinătorii de terenuri să îndepărteze această plantă oricând înfloreşte pe parcursul anului”, argumentează semnatarii proiectului. Astfel, obligația de îndepărtare a buruienii va trebui respectată în termen de 15 zile de la primirea unei notificări din partea autorităților locale.
În al doilea rând, se propune introducerea posibilității ca proprietarii terenurilor invadate de ambrozie să ceară administrației locale să ceară distrugerea plantei, în cazul în care nu au resursele materiale necesare sau nu au timpul sau capacitatea să se ocupe de acest lucru. Bineînțeles că, în aceste cazuri, eliminarea buruienii se va face contra cost. „Modalitatea de plată a acestor lucrările de curăţare a terenului se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale”, prevede proiectul de lege.
O a treia modificare vizează situațiile în care proprietarii terenurilor nu-și respectă obligațiile de stârpire a plantei nici în perioada de înflorire a plantei și nici după avertismentul primit de la primărie sau consiliul județean. În aceste cazuri, autoritățile administrației locale vor putea intra pe respectivele terenuri fără permisiunea proprietarului, dacă acest lucru a fost aprobat prin ordonanță președențială, emisă de instanță. După lucrările de eliminare a ambroziei, proprietarii refractari vor primi nota de plată, pe lângă amendă.
Pe lângă îmbunătățirea legii deja existente, o altă problemă constatată în anii anteriori a fost aplicarea ei, care deseori a depins de gradul de interes manifestat de autoritățile locale. Problema a fost suficient de mare încât, în luna iunie a anului trecut, premierul Ciucă să ceară autorităților competente o atenție deosebită în aplicarea legii. „Există deja lege, există și măsuri care trebuie luate în acest sens. Ca atare, vă rog, atât Ministerul Mediului, cât și celelalte instituții cu responsabilități în domeniu, să înceapă de pe acum să urmărească aplicarea legii și a reglementărilor în vigoare pentru a evita efectele produse de această plantă”, spunea primul-ministru în ședința de Guvern din 16 iunie 2022.
Ambrozia este o plantă sălbatică care crește în zona de câmpie, de obicei la marginea orașelor, în zonele neamenajate precum terenuri virane, grădini și parcuri neîngrijite. Polenizarea maximă are loc în luna august și toamna, până târziu, înainte ca vremea să devină foarte răcoroasă. Polenul este răspândit de vânt și este atât de fin, încât nu poate fi observat cu ochiul liber, cum se întâmplă în cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primăvara.
Numărul românilor care suferă de alergie la ambrozie este estimat la circa 500.000. Într-o primă fază, simptomele sunt relativ ușoare, precum strănut, mâncărime la nas, nas înfundat, lăcrimarea ochilor. Problema este că, în timp, până la 80% din cei alergici pot dezvolta, în cazul expunerilor repetate la polenul de ambrozie, simptome de astm, adică respirație grea până aproape de punctul sufocării. Alte simptome ale alergiei la ambrozie pot fi: disconfort în gât, presiune la nivelul sinusurilor (care poate cauza durere facială), pielea de sub ochi este umflată și are o nuanță albăstruie, deteriorarea simțurilor olfactiv și gustativ.
Proiectul a fost inițiat de un grup de parlamentari USR, dar este susținut și de liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache
„Această specie de plantă, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia produce polen care este cauză directă a alergiilor şi afectează un număr tot mai mare de români în fiecare an. Potrivit ultimelor date statistice, în anul 2021 s-au înregistrat 138.615 cazuri noi de rinită alergică, care afectează în special tinerii cu vârste între 0-19 ani, aceştia reprezentând 59,4% din totalul persoanelor diagnosticate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în 2050, jumătate din populaţia lumii va suferi de un tip de alergie”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Inițiatorii doresc să reglementeze, în primul rând, data limită până la care proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de îndepărtare a ambroziei prin cosire, smulgere, erbicidare. Actuala lege prevede că acestea trebuie făcute de la apariţia primelor inflorescenţe până cel târziu la data de 30 iunie, dar în viitor vor trebui făcute ori de câte ori va fi necesar
„Ambrozia a înflorit în ultimii ani în România în lunile august – septembrie. Întrucât este vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, care se poate schimba de la an la an, considerăm că legea trebuie să oblige proprietarii sau deţinătorii de terenuri să îndepărteze această plantă oricând înfloreşte pe parcursul anului”, susțin inițiatorii proiectului.
Ambrozia este o plantă sălbatică ce crește în zonele de câmpie, de obicei la marginea orașelor, în zone neamenajate precum terenurile virane, grădini sau parcuri neîngrijite. Polenizarea maximă are loc în luna august și în toamnă, înainte ca vremea să se răcească. Polenul său este răspândit de vânt și este atât de fin, încât nu poate fi văzut cu ochiul liber.
Aproximativ 500.000 de români suferă de alergie la această plantă. La început, simptomele sunt relativ ușoare, ca strănutul, mâncărimea la nas, nasul înfundat, lăcrimarea ochilor. Însă în 80% din cei alergici dezvoltă, prin expunere repetată, simptome de astm, respirație grea până aproape de punctul sufocării. Alergia la ambrozie se poate manifesta și prin disconfort în gât, presiune la nivelul sinusurilor (care poate cauza durere facială), pielea de sub ochi este umflată și are o nuanță albăstruie, deteriorarea simțurilor olfactiv și gustativ.