Este criză de ciobani în România, iar proprietarii stânelor se îndreaptă acum către forţa de muncă din Nepal sau Bangladesh pentru a angaja muncitori care să aibă grijă de animale.
Criza din agricultură se resimte și la stână. România se confruntă cu un deficit de personal care să aibă grijă de turmele de animale.
Ciobanii români pleacă în străinătate pentru că salarile sunt mai mari. În schimb, țara noastră va avea ciobani din Nepal, Sri Lanka și Bangladesh.
La Păpăuți, în Botoșani, ar fi nevoie de un număr dublu de oameni și dacă nici din străinătate nu vine soluția, atunci oamenii sunt hotărâți să și-a sacrifice animalele, pentru că nu are cine să le îngrijească.
Ciobanii din import ar trebui să învețe doar câteva cuvinte în limba română, cât să știe oaia încotro să o ia.
Pentru că nu mai avem ciobani, directorii din stațiunile de cercetare vor să aducă oieri de peste hotare.
„De foarte mult timp chiar suferim de la capitolul acesta. Resursa umană lipsește. Suntem nevoiți să căutăm ciobani înalte, zone.
Noi am contactat câteva firme din București. Acum încheiem acel acord între noi și firma respectivă pentru a aduce forță de muncă din Nepal”, a declarat director stațiune de cercetare, Nechifor Ionică.
Toți fermierii lucrează în cele mai fericite situații cu jumătate din efectivul necesar la o stână.
„Nu se mai găsesc persoane capabile și persoane muncitoare. Așa să găsim unul care să stea doar să supravegheze, cred că am găsit, dar nu ne ajută foarte mult”, s-a plâns șef-laborator stațiunea Păpăuți, Marian Florea.
Mulți tineri care ar vrea totuși să fie ciobani preferă să păzească oile altora din Europa, pentru că brânza este pe euro, nu pe lei.
„Euforia aceasta de a pleca în afară încă se menține. Deși la ora actuală vreau să vă spun că salariile după noua lege sunt destul de bunișoare în zootehnie sau în agricultură, în general.
Ideea este că nu avem. Poate se vor întoarce, dar până se întorc, iată, criza alimentară bate la ușă”, a mai adăugat Nechifor Ionică.