Descoperă

Cele mai vechi și mai cunoscute leacuri împotriva mahmurelii

Cele mai vechi și mai cunoscute leacuri împotriva mahmurelii
mahmureala, leacuri

Deși cel mai bun remediu împotriva mahmurelii este lipsa consumului de alcool, există câteva leacuri care ne pot fi de ajutor în cazul durerilor de cap. Specialiști recomandă consumul de alcool moderat. În caz contrar, vă prezentăm câteva sugestii pentru a vă simți mai bine după o petrecere.

Sfaturile specialiștilor

În primul rând, consumul de alcool moderat este cel mai des întâlnit sfat. De asemenea, consumul de apă ajută foarte tare la hidratarea constantă a corpului, așa că nu uitați acest aspect. Înainte de culcare, beți un pahar mare de apă plată. Nici o masă sățioasă nu este de dat la o parte. Încercați să nu consumați alcool pe stomacul gol și să vă hrăniți bine.

În plus, oricât de greu ar părea, specialiștii recomandă o plimbare în aer liber. Deși, la început, va părea obositor, după o scurtă plimbare, vă veți simți mult mai bine. Consumați apă plată sau ceaiuri de plantă pe tot parcursul zilei pentru a rehidrata organismul și consumați mâncare sățioasă, dar sănătoasă.

Remedii anti mahureală

Unul dintre cele mai cunoscute leacuri împotriva mahmurelii este celebra zeamă de varză. Alcoolul elimină lichidele din corp, așa că zeama de varză rehidratează organismul, datorită sărurilor minerale pe care le conține. Varza crudă poate ajuta și ea, luptând împotriva durerilor de cap. Pune câteva foi de varză pe un șervețel, împăturește și folosește ca pe o compresă până când durerea dispare.

Mierea și propolisul sunt remedii foarte bune împotriva mahmurelii. Din cauza consumului de alcool, glicemia scade și organismul are nevoie de glucoză de bună calitate. Trebuie să consumăm 2 lingurițe de miere la fiecare 30 de minute, timp de 4 ore. Între reprize bea apă plată. Se amestecă 50 ml de tinctură de propolis într-un litru de apă plată și se bea cu înghițituri mici.

Infuzia de mărar ajută în cazul arsurilor de stomac. În 250ml de apă fiartă se pune o legătură de mărar și se acoperă pentru câteva minute. Apoi, această infuzie se bea, jumătate după micul dejun și jumătate după cină.

Bananele sunt un remediu anti mahmureală datorită conținutului ridicat de potasiu. De asemenea, împotriva stărilor de greață este recomandată folosirea ghimbirului.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

You may also like

Comments are closed.

More in Descoperă