Cu siguranță că românii care au propria curte deja știu cât de multă muncă este necesară pentru ca pomii noștri să ajungă să ne ofere o recoltă bogată și delicioasă. Aceștia necesită o atenție constantă, iar în luna mai există câteva lucruri pe care trebuie să le facem pentru a avea grijă de pomii noștri.
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja am intrat în luna mai, iar pentru românii care au norocul de a avea propria curte, acest lucru înseamnă că, încet-încet, ne apropiem de data la care ne vom putea bucura de fructele crescute de pomii noștri. Cu toate acestea, până să ajungem în acest punct nu trebuie să uităm că grădina noastră va necesita un efort constant, pentru a rămâne sănătoasă.
Iar în luna mai, pomii noștri vor avea nevoie de puțin ajutor, pentru a rezista în fața dăunătorilor și a vremii proaste. Mai precis, sâmburoase precun caisul, piersicul, ori prunul, vor avea nevoie de un tratament cu Topsin 70 WDG (0,1%), Merpan (0,15%), Movento (0,2%), cât și de un fertilizant foliar, cum ar fi Atonik.
Acest tratament va apăra pomii noștri împotriva ciuruirii bacteriene și micotice, împotriva deformării frunzelor, cât și împotriva făinării. De asemenea, tratamentul va ține la distanță dăunători precum moliile și viermele fructelor.
De ce au nevoie pomii noștri în luna mai
În același timp, pentru semințoase, cum ar fi mărul, părul, ori gutuiul, în luna mai va fi necesar să aplicăm un tratament pomului atunci când fructul are mărimea unui bob de mazăre, ori a unei alune. Mai precis, dacă fructul are mărimea unui bob de mazăre, putem folosi un amestec cu Merpan (0,2%), Stoby (0,015%), cât și cu Karate Zeon (0,015%).
Dacă fructul deja are mărimea unei alune, putem folosi Topsin M70 (0,1%), Score 250 EC (0,05%), iar la măr putem utiliza și Decis 25 WG. Aceste tratamente vor proteja copacii împotriva bolilor precum făinarea, ori rapănul, cât și împotriva diverșilor dăunători.