Roșiile românești de sezon sunt foarte apreciate datorită gustului lor intens și aromei autentice, care le diferențiază de cele importate sau cultivate în sere în afara sezonului.
Sezonul roșiilor în România începe, de obicei, la sfârșitul primăverii și continuă până la începutul toamnei, cu apogeul în lunile de vară, iulie și august.
Roșiile de sezon pot fi găsite în piețele locale și sunt adesea vândute direct de către producători. Este recomandat să cumpărați roșii din piețele țărănești sau direct de la ferme pentru a beneficia de cele mai proaspete și autentice produse.
Spre exemplu, în piața Gorjului din Militari, București, producătorii vând un kilogram de roșii „românești și gustoase” la prețul de 12, respectiv 13 lei/kg.
Dacă aveți o preferință pentru roșiile românești în detrimentul celor de import, este esențial să cunoașteți câteva dintre cele mai bune soiuri autohtone și să învățați cum să le recunoașteți.
Există câteva soiuri pe care e imposibil să nu le recunoașteți:
Inima de bou
Roșia de tip „Inima de Bou” este cea mai întâlnită pe piețele din România. Este un soi robust, rezistent la bolile caracteristice.
Portocalia de Mischii
Este remarcabil de rezistentă la transport, având fructe rotunde cu o nuanță portocalie și o coajă netedă, fermă la atingere.
Puszta Kolozs
Fructul este roșu, ușor aplatizat, cu un gust delicat. Este de asemenea cărnos și cu un miez suculent.
Pontică/Dacia
Pontica se caracterizează printr-o creștere determinată, producând un singur rând de fructe pe an. Acestea sunt de dimensiuni medii (100-150 de grame), rotunde și cu o culoare predominant maro în loc de roșu.