În luna noiembrie a acestui an, cotațiile bursei de cereale din Chicago au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani. Această majorare ridică mari semne de întrebare pentru toți exportatorii, cererea pe plan internațional fiind din ce în ce mai mare.
Piața internațională a cerealelor în sezonul 2021/2022
Cotațiile la grâu au crescut și la bursa din Paris, la nivelul record de 296,75 euro pe tonă. În Chicago, prețul grâului pentru contractul de referință a ajuns până la 8,03 dolari per bushel, după ce prețul anterior, mai mic, atinsese deja cote maxime.
Nici prețul porumbului nu a scăzut. Tot la bursa din Chicago, porumbul a ajuns la un preț de 5,80 dolari per bushel, având o creștere de 0,3%.
„Există temeri privind viitoarea cultură de grâu, într-un moment în care stocurile globale sunt deja la un nivel scăzut, iar cererea este solidă. Este o combinaţie destul de explozivă”, a declarat un trader european.
Preconizările pentru 2022 sunt mai optimiste. Comisia Europeană a comunicat că, până în luna octombrie inclusiv, statele europene au vândut aproximativ 9 milioane de tone de grâu, fără a lua în considerare exporturile Franței, cel mai mare producător și vânzător de grâu din blocul comunitar.
Cotații bursiere decembrie 2021
Cotații bursiere Grâu
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, grâul a avut, conform BRM, următoarele cotații bursiere:
- Vest – 1236 lei/tonă
- Est – 1336 lei/tonă
- Sud – 1273 lei/tonă
- Fob Constanța – 1360 lei/tonă
Cotații bursiere Grâu furajer
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, conform BRM, grâul furajer a avut următoarele cotații bursiere:
- Vest – 1179 lei/tonă
- Est – 1180 lei/tonă
- Sud – 1302 lei/tonă
Cotații bursiere Porumb
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, porumbul a avut următoarele cotații bursiere BRM:
- Vest – 1093 lei/tonă
- Est – 1103 lei/tonă
- Sud – 1016 lei/tonă
- Fob Constanța – 1261 lei/tonă
Cotații bursiere Orz furajer
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, conform BRM, orzul furajer a avut următoarele cotații bursiere:
- Vest – 898 lei/tonă
- Est – 1071 lei/tonă
Cotații bursiere Floarea-soarelui
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, floarea-soarelui a avut, conform BRM, următoarele cotații bursiere:
- Vest – 2757 lei/tonă
- Est – 2697 lei/tonă
- Sud – 2604 lei/tonă
Cotații bursiere Rapiță
În săptămâna 9 – 15 decembrie 2021, rapița a avut următoarele cotații bursiere BRM:
- Est – 3042 lei/tonă
- Sud – 2654 lei/tonă
Conform specialiștilor, prețurile depind foarte mult de condițiile meteorologice. Spre exemplu, prețurile cerealelor vechi rămân, de obicei, puternice, până în momentul în care se poate preconiza calitatea noii culturi.
De asemenea, pe măsura ce cantitatea de cereale scade, prețurile încep să crească.