Agricultura inteligentă începe să-și facă loc în România. La Ploiești, a fost inaugurată prima seră verticală din România, de către Kaufland și Ultragreens, însă, cât de curând vor urma și alte investiții de acest gen.
Producție pe tot parcursul anului, consum mai mic de apă și de energie, precum și un ciclu scurt de producție, până la 20 de zile, sunt doar câteva din motivele pentru care o astfel de investiție ar trebui să fie interesantă pentru antreprenori, mai ales în condițiile actuale, când schimbările climatice pun sub semnul întrebării metodele tradiționale de a face agricultură
Prima seră verticală din România a fost inaugurată la Ploiești de către Ultragreens, principalul producător de microplante și plante aromatice din România, în urma unei investiții de 350.000 euro. Acesta a trebuit, însă, să găsească mai întâi cumpărătorul pentru a putea să înceapă un asemenea proiect. Așa a apărut parteneriatul cu Kaufland, care odată cu inaugurarea serei din Prahova reușește să acopere cererea din 65 de magazine (undeva la 60 de tone pe an). Cât de curând, va urma o altă seră la Turda, cel mai probabil anul viitor, care va permite aprovizionarea tuturor hipermarketurilor din cadrul rețelei.
Ce presupune investiția într-o seră verticală
Cea de-a doua unitate Green Hub din România, de exemplu, va fi construită de către Ultragreens în localitatea Turda. Unitatea de producție este instalată într-o hală industrială modernă, cu o amprentă la sol de 180 m2 și o suprafață de cultivare de 1250 m2, obținuți prin suprapunerea a șapte suprafețe de cultivare, susțin reprezentanții companiei.
În sera verticală, plantele pot fi cultivate eficient tot timpul anului, cu un consum de apă cu 95% mai redus față de agricultura tradițională. Ciclurile de producție variază între 10 și 20 de zile și se pot cultiva game de salate, ridichi, broccoli sau chives, precum și plante aromatice, crescute în regim hidroponic.
De asemenea, plantele sunt crescute cu ajutorul razelor UV, fiind folosite becuri LED cu un consum energetic minim, în timp ce sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte la sol.
Mai trebuie să menționăm și faptul că se lucrează la un proiect de act normativ care vizează susținerea acestui sector, care ar putea să stârnească interesul investitorilor.