Încă de la începutul dezvoltării speciei noastre, copacii au fost prietenii noștri tăcuți, ascultându-ne poveștile și inspirându-ne cu idei fantastice. De-a lungul timpului, mulți oameni au fost cu adevărat fascinați de copaci. Spre exemplu, un grădinar al secolului XVII, susținea că aceștia vorbesc minții umane, ne spun multe lucruri și ne învață multe aspecte pozitive.
Totuși, oamenii de știință au descoperit că discuțiile acestora sunt mai mult decât metaforice: copacii dețin un limbaj secret de comunicare, transmițând informații prețioase prin miros, gust și impulsuri electrice.
Unul dintre acești observatori ai copacilor este pădurarul Peter Wohlleben, un neamț care a scris o lucrare destinată acestora numită The Hidden Life of Trees: What They Feel, How They Communicate (tr.eng. Viața secretă a copacilor: ce simt, cum comunică).
Copacii simt durerea
Pădurarul și-a petrecut o bună parte din viață observând copacii din pădurea din Germania pe care o administrează, iar unele din concluziile lui ne invită să realizăm că nu i-am apreciat destul.
Acesta și-a dezvoltat pasiunea acum 20 de ani, când a început să organizeze tabere de supraviețuire în pădure, în aceeași perioadă în care oamenii de știință au început să facă cercetări în acel spațiu.
Din acel moment, pădurarul a realizat că pădurea nu este doar o formă de a câștiga bani. Peter Wohlleben a învățat că pomii simt durerea, au amintiri și că părinții copaci trăiesc alături de copiii lor.
Una dintre primele experiențe care l-a marcat a fost decoperirea unei rămășite de copac antic, pe o plajă de lângă pădurea lui. Rădăcina era ascunsă, însă încă în viață – un semn al frunzelor sale verzi, însă pădurarul nu a putut înțelege cum s-a hrănit în toți acești ani, din moment ce trunchiul era complet putrezit.
Oamenii de știință încearcă din ce în ce mai mult să afle răspunsul pentru astfel de întrebări, găsind că este posibil ca pomii vecini să-l hrănească pe cel aflat la ananghie timp de sute de ani. Astfel, în jurul rădăcinii copacului afectat se devoltă mucegai care servește ca un nou sistem nervos care îl unește cu cei sănătoși.
De ce sunt copacii atât de sociali? De ce împart mâncarea cu cei din specia lor și ajung chiar să împartă substanțele nutritive cu rivalii lor? Răspunsul este legat de comunitate: există avantaje ale lucrului în echipă. Un singur copac nu constituie o pădure, nu poate stabili o climă locală constantă. Împreună, copacii pot strânge multă apă, crea un ecosistem care să modereze temperaturile excesive și să genereze umiditate. Copacii care trăiesc în comunități pot trăi foarte mult timp, a declarat pădurarul.
Între copaci există conexiuni pe viață
O altă întrebare importantă este legată de modul în care se efectuează selecția naturală. De ce unii copaci rezistă sute de ani, în timp ce alții nu?
Sunt dovezi care indică spre faptul că și copacii au clase sociale, însă acestea sunt stabilite de multitudinea de conexiuni cu alți copaci sau lipsa lor. Rădăcinile unui copac se extind până atunci când se întâlnesc cu rădăcinile unui alt copac de aceeași înălțime. De regulă, aceștia nu-și dezvoltă coroana prea mult, în ideea de a fi bine aerisit și de a primi lumină. Genul acesta de parteneriat între copaci este foarte puternic, rămânând prieteni pe viață.
Comunicare între copaci nu se face doar prin sistemul radicular. Substanțele pe care le transmit sunt, de regulă, utilizate și de alte specii, după cum explică Peter:
Acum 4 decenii, oamenii de știință au observat ceva în savana africană: girafele se hrăneau cu frunzele unui anumit tip de copac, iar acești copaci nu erau deloc mulțumiți. Așadar, în scurt timp, au început să dezvolte substanțe toxice în frunze pentru a îndepărta girafele.
Ceea ce s-a observat aici este uimitor. Copacii nu doar că au dezvoltat substanțe toxice, ci au emis un anume gaz special care avea rolul de a avertiza copacii din jur că există o criză. Imediat, copacii din jur au început să dezvolte și ei substanțe toxice în frunze.
Astfel, interconexiunile sunt nelimitate în ecosistem.
