Știri Agricole

România, țara cea mai afectată de secetă din Uniunea Europeană. 30% din culturile afectate sunt de grâu

România, țara cea mai afectată de secetă din Uniunea Europeană. 30% din culturile afectate sunt de grâu
România, țara cea mai afectată de secetă din Uniunea Europeană. 30% din culturile afectate sunt de grâu

Seceta din acest an a făcut ca țările europene să piardă 12% din totalul cantității de cereale produse, iar, România este cea mai afectată. Deși, la începutul anului, numărul exporturilor a fost mult mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, lipsa ploilor din această vară și-a pus amprenta asupra procentajelor.

Țara noastră se află pe locul patru în topul producătorilor de cereale

Deși România rămâne pe locul patru în topul producătorilor de cereale în Uniunea Europeană, seceta de anul acesta a afectat multe dintre culturile de câmp. Primele trei locuri sunt ocupate de Franța, Germania și Polonia.

Evaluările Comisiei Europene ne arată că producția de cereale este cu 14,5% mai mică față de anul trecut, cu o cantitate de peste 25 de milioane de tone.

Franța rămâne, în continuare, cel mai mare producător al Europei, deși a înregistrat, anul acesta, o scădere de 11,8%, cu o cantitate de peste 62 de milioane de tone.

Cea mai afectată a fost cultura de triticale, cu o scădere de 31%, ajungând la 230.000 de tone. În ceea ce privește grâul, în prima perioadă a anului s-au exportat deja peste 3,5 milioane de tone, dar Comisia Europeană a estimat scăderea producției cu 30%.

În cifre, asta ar însemna o producție totală de 7 milione de tone, față de cele 10 milioane ale anului trecut.

Producțiile de orz sunt cele care pierd cel mai mult, cu o diferență de 27% față de producția de anul trecut, iar ovăzul are o scădere de 6,5%, până la 257.000 de tone.

România este cel mai mare producător de porumb al Europei

România rămâne cel mai mare producător al Europei în ceea ce privește porumbul, deși s-a estimat o pierdere cu 4% din cantitate. De la începutul anului, România a exportat 646.600 de tone de porumb, aproximativ 75% din cantitatea totală trimisă de statele membre, așadar, cea mai mare cantitate din UE.

Judeţele cele mai calamitate sunt: Constanţa, cu 329.000 hectare, Tulcea cu 122.000 hectare, Botoşani -105.000 hectare, Ialomiţa – 103.000 hectare, Timiş – 75.000 de hectare şi Buzău, cu 69.000 de hectare.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *