Preparatele nu au nici pe departe același gust fără ajutorul plantelor aromatice. Tocmai de aceea, în perioada rece, este indicat să le avem mereu proaspete, la îndemână, chiar la noi în casă.
Deși poate părea multă muncă, este destul de ușor să întreținem câteva ghivece cu plante aromatice. Așadar, vă prezentăm câteva opțiuni prin care să aveți mereu produse proaspete.
Ce plante se pot crește în ghiveci
Busuiocul – este o plantă perenă care poate crește foarte ușor în ghiveci. Acesta trebuie udat doar în situația în care pământul de la suprafață este uscat. Pentru o dezvoltare mai rapidă, se recomandă gleblarea solului de la suprafață o dată la două săptămâni. De asemenea, busuiocul reacționează foarte bine la îngrășămâtul natural (zaț de cafea, coji de ou mărunțite).
Așadar, la ghiveci se poate pune busuiocul dulce, cel mai folosit soi pentru preparate atât reci, cât și calde, busuiocul grecesc și busuiocul roșu, folosit doar în stare crudă.
Menta – menta poate fi crescută mai ușor într-un ghiveci de ceramică, în detrimentul unuia de plastic, din răsaduri, nu din semințe. Această plantă poate fi pusă într-un vas de ceramică pentru a-și extinde rădăcinile și pentru a păstra umiditatea. De asemenea, menta are nevoie de lumină și de hidratare echilibrată.
Rozmarinul – această plantă aromatică are nevoie de un vas cu orificii de scurgere, de pământ de grădină amestecat cu nisip. În plus, are nevoie de lumină, însă nu trebuie să stea în bătaia directă a razelor de soare. Rozmarinul nu are nevoie de foartă multă hidratare, așa că trebuie udat o dată la două zile în sezonul cald și o dată pe săptămână în sezonul rece.
Cimbrul – această plantă aromatică are nevoie de schimbarea ghiveciului la o lună de la plantare pentru a oferi destul spațiu rădăcinii principale pentru dezvoltare. Cimbrul necesită lumină și trebuie hidratat doar atunci când solul de la suprafață pare uscat.
Pătrunjelul – având rădăcinile lungi, pătrunjelul are nevoie de un ghiveci mai înalt. Această plantă aromatică poate fi așezatî ntr-o zonă mai umbrită a casei, și necesită hidratare echilibrată, având grijă ca pământul să nu se usuce.
Ne putem bucura și de ardei iute proapăt în perioada iernii
Chiar dacă nu este o plantă aromatică, ardeiul iute poate fi crescut în ghiveci. Asemenea pătrunjelului, ardeiul are nevoie de un ghiveci înalt, de lumină și de un sol bogat în resturi vegetale.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!