Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru București pentru lunile septembrie și octombrie. Astfel, în Capitală, potrivit specialiștilor, vremea se va menține mult mai caldă pentru începutul toamnei.
Mai exact, temperaturile anunțate vor fi cu mult peste mediile specifice acestor doua luni. Mai mult decât atât, deși toamna este considerată perioada din an cu cele mai multe precipitații, în acest an lucrurile par că stau complet diferit. În primele două luni de toamnă sunt anunțate doar două zile cu ploi: 20 sept si 30 oct.
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Săptămâna 12 august – 19 august
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul în aproape toată țara, mai ales în sud-vest. Va ploua mai puțin decât de obicei, în special în zonele montane.
Săptămâna 19 august – 26 august
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obișnuite în majoritatea regiunilor, în special în sud și sud-vest. Ploile vor fi mai puține în vest, nord-vest și la munte, iar în restul țării vor fi aproape de normal.
Săptămâna 26 august – 02 septembrie
Va fi mai cald decât de obicei în toată țara, în special în sud și sud-vest. În vestul țării, va ploua puțin mai puțin decât normal, iar în restul țării ploile vor fi apropiate de media obișnuită.
Săptămâna 02 septembrie – 09 septembrie
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul pe tot teritoriul României, mai ales în sud-vest. Ploile estimate vor fi ușor sub media obișnuită în majoritatea regiunilor.