Gura-leului este o floare clasică, regăsită adesea în grădinile tradiționale din România, dar care și-a păstrat farmecul și în peisagistica modernă. Rezistentă, ușor de crescut și extrem de decorativă, această plantă aduce un plus de verticalitate și culoare, fiind ideală pentru borduri, alei sau straturi mixte. Florile, dispuse în formă de spic, au o gamă largă de culori – de la alb și roz, până la galben intens, roșu aprins sau bicolor – iar aspectul lor aparte amintește de gura unei creaturi fantastice, de unde și denumirea populară.
Se poate cultiva atât ca plantă anuală, cât și ca bienală în regiunile mai blânde. Semințele se seamănă în răsadnițe sau lădițe la sfârșit de februarie sau început de martie, iar răsadurile se plantează în grădină începând din aprilie, după ce a trecut riscul de îngheț. În zonele mai calde, gura-leului poate fi semănată direct în grădină în luna mai sau chiar iunie, în locuri bine luminate. Este o floare care adoră soarele și suportă cu bine seceta, cu condiția să fie udată la nevoie, mai ales în primele săptămâni de la plantare.
Pentru un efect vizual plin și ordonat, plantele se amplasează la distanțe de 20–30 cm, în funcție de soi. Există varietăți pitice, care rămân sub 30 cm, dar și soiuri înalte, care ajung la 90–100 cm și pot avea nevoie de susținere discretă. Florile apar din iunie și țin până toamna târziu, mai ales dacă se îndepărtează cele ofilite și se ciupesc vârfurile după prima înflorire.
Pe lângă valoarea lor ornamentală, florile de gura-leului sunt adesea folosite și în buchete de grădină datorită tulpinilor rigide și a rezistenței în vază. Sunt plante care atrag polenizatori, în special albine și bondari, fiind o alegere inspirată și pentru grădinile eco sau pentru cei care cultivă legume și doresc o polenizare eficientă.
Cu un aspect rustic și o ușurință de întreținere remarcabilă, gura-leului rămâne o alegere excelentă pentru oricine dorește o grădină plină de viață, structură și culoare, de la începutul verii până la căderea brumei.
