Primăvara și toamna reprezintă momentele propice de plantare a pomilor fructiferi. Fiecare anotimp vine cu propriile cerințe pentru un rezultat cât mai optim. În acest articol, vă prezentăm câteva dintre cele mai importante sfaturi pentru plantarea pomilor fructiferi în perioada primăverii.
Pregătirea terenului înainte de plantare
Pentru o livadă de pomi fructiferi sănătoși și productivi, sunt necesare câteva lucrări care încep înainte de plantarea propriu zisă. Iată care sunt cele mai importante:
Degajarea terenului
În cazul în care plănuiți să creați o livadă de pomi fructiferi pe un teren care nu a fost întreținut sau pe care se regăsesc alți copaci bătrâni, degajarea acestuia este extrem de necesară.
Terenul se curăță de oricare alte plante, inclusiv de pomii vechi care pot fi purtători de boli și dăunători, punând în pericol sănătatea puieților.
Fertilizarea terenului
Fertilitatea solului este un element de care. uneori, trebuie să ne ocupăm, chiar dacă am fi tentați să credem că nutrienții există deja. Astfel, cu cel puțin o lună înainte de plantare, terenul trebuie fertilizat cu azot, potasiu, fosfor, prin gunoi de grajd fermentat.
Cantitatea de îngrășământ se distribuie uniform, pe întreaga suprafață a terenului, încă din perioada toamnei în cazul în care facem plantări de primăvară, permițând solului să absoarbă nutrienții.
Desfundarea solului
Solul trebuie desfundat până la o adâncime de 60-70 cm, manual pe suprafețele mici și mecanic pe suprafețele mai mari. Urmează mărunțirea brazdelor și nivelarea terenului.
Distanța optimă între pomi pe rând
Pichetarea terenului
Printre cele mai cunoscute moduri de pichetare, regăsim pichetarea în pătrat, dreptunghi sau în triunghi echilateral. Pichetarea în pătrat poate fi efectuată atunci când terenul nu este denivelat și nu are pante.
Distanța optimă dintre pomi
Iată care sunt distanțele optime dintre pomi, în funcție de speciile acestora:
- Măr – 6 m între pomi, pe rând
- Păr – 5-6 m între pomi, pe rând
- Prun – 4 m între pomi, pe rând
- Cireș – 5 m între pomi, pe rând
- Cais – 4 m între pomi, pe rând.
- Piersic – 3- 4 m între pomi, pe rând
- Nuc – 10 m între pomi , pe rând.
Păstrarea distanței optime este importantă pentru a permite dezvoltarea și aerisirea copacilor și pentru a nu permite ramurilor pomilor adulți să se atingă între ele.