Agromedia

Cu ce trebuie stropiți ardeii în lunile iulie și august? Secretul care ne poate oferi o recoltă bogată până toamna târziu

Trucul care te ajută să culegi ardei până toamna târziu. Ardeii sunt foarte ușor de cultivat, iar din acest motiv, românii care au propria grădină aleg să îi cultive. Chiar dacă nu este dificil să ai grijă de ei, ardeii au totuși nevoie de atenție, mai ales în luna iulie, de care ne apropiem cu pași repezi. Este necesar să știm cu ce să-i stropim, pentru a ne bucura de legume proaspete chiar și spre final de toamnă.

La finalul lunii iunie, începutul lui august, solul va deveni mai epuizat, iar plantele vor începe să fie din ce în ce mai grele. De aceea, este extrem de important să ne asigurăm că oferim plantelor suficient fosfor, potasiu, cât și bor, zinc, dar și magneziu.

De-a lungul lunii iulie, nu trebuie să uităm de calciu, care este foarte util pentru ardei. Înainte de a utiliza îngrășămintele, plantele trebuie udate foarte bine, iar fertilizarea organică trebuie alternată cu cea minerală, la 7 – 10 zile. Astfel, ardeii din grădină vor continua să se dezvolte până toamna târziu.

Spre finalul lunii iulie sau chiar la începutul lunii august, ar trebui să stropim cultura de ardei cu o soluție care să conțină 0,2% azotat de calciu, ori chelați de calciu, cam 50 ml la 10 litri de apă. Soluția poate fi pusă direct la rădăcina plantelor, într-o cantitate de 20 de grame la aproximativ 10 litri de apă.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia