Prognoza meteo 25 decembrie. La noapte, cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în majoritatea regiunilor; în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Dobrogei va ploua moderat cantitativ, iar la munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent (cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de 20 l/mp). În celelalte zone vor predomina ploile, iar în zona submontană vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse se va depune polei. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…70 km/h în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul și sudul Transilvaniei; la munte vitezele vor depăși 60…80 km/h și va fi viscol, însă la altitudini în general de peste 1700 m va sufla tare, cu rafale de peste 90…110 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m. În restul teritoriului vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 8 grade.
București. Cerul va fi noros și va ploua (se vor acumula în jurul a 10 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…60 km/h. Temperatura minimă va fi de 4…5 grade.
Cerul va avea înnorări temporare în vest, nord-vest și centru, iar în restul teritoriului înnorările vor persista. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, moderate cantitativ (10…20 l/mp), iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat se vor acumula peste 25…30 l/mp. În Carpații Meridionali și Orientali va ninge și va continua să se depună strat de zăpadă, iar în Moldova și sudul Transilvaniei local vor fi precipitații mixte. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul și estul țării cu viteze de 50…70 km/h, iar în estul Munteniei și pe litoral, temporar, de 75…80 km/h; local în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali rafalele vor fi în general de 60…80 km/h, iar la altitudini de peste 1600 m, de 90…110 km/h, va fi viscol, zăpadă troienită și vizibilitatea va scădea sub 100 m. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 9 grade, iar cele minime între -6 și 5 grade. Pe arii restrânse, mai ales noaptea, se va forma ceață.
București. Vremea se va menține închisă și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h, iar pe parcursul zilei posibil și de 70 km/h. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
Vremea se va înrăutăți în toată țara în următoarele zile. Un ciclon mediteranean va trece pe la sud de România, apoi va intra în Marea Neagră și va provoca ninsori și viscol, mai ales în jumătatea de sud-est.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, deja, un Cod Galben, valabil în intervalul 24 decembrie, ora 02 – 25 decembrie, ora 10, pentru precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie.
Cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, iar în rest mixte și izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în estul și sud-estul teritoriului cu viteze în general de 50…60 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între -1 și 8 grade, iar cele minime între -6 și 1 grad. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.
„În Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25…50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp.
Notă 1: în restul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei va ploua moderat cantitativ (10…20 l/mp).
Notă 2: în vestul, centrul și nordul țării vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în special în zona subcarpatică a Moldovei se va depune polei”, se arată în avertizare.
Miercuri, 25 decembrie, vremea începe să se răcească. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 6 grade. Va mai ploua în sud, iar la munte va ninge viscolit și se va depune un strat consistent de zăpadă.
Însă de joi dimineață va începe să ningă în Dobrogea (exceptând litoralul), Muntenia și sudul Moldovei. Vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.
Pe parcursul zilei de vineri, 27 decembrie, aria ninsorilor se va extinde și până seara va cuprinde Muntenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Moldovei.
Vineri va ninge abundent și viscolit în Muntenia, Dobrogea și în toată Moldova, iar temperaturile nu vor mai depăși 2-3 grade decât în sud-vest.
Vremea va fi tot mai rece. Este de așteptat ca în estul și sud-estul țării, în zonele joase, să se depună un strat de zăpadă de 5-10 centimetri, inclusiv la București.