Agromedia

Animalul pentru care primești 2.000 de lei de la stat dacă îl crești. Carnea lui e la fel de sănătoasă ca a somonului

Statul român oferă suma de 2.000 de lei celor care cresc aceste animale. Se spune despre carnea lor că este mai bună decât somonul.

Statul oferă o subvenție de 2.000 de lei pentru românii care cresc aceste animale. Carnea lor e la fel de sănătoasă ca a somonului, dar puțini români o consumă.

Crescătorii de porci Mangaliţa şi Bazna pot primi în fiecare an 2.000 de lei pentru fiecare animal din gospodărie. Subvenția a crescut față de anul trecut cu peste 60% când era de numai 1.200 de lei, scrie fanatik.ro.

Tot ce trebuie să facă aceștia este să depună o simplă cerere până la sfârşitul lui iunie. Guvernul a aprobat deja ajutorul promis pentru creşterea acestor rase care sunt unele dintre cele mai căutate din Europa.

Carnea de porc Mangalița este superioară din punct de vedere calitativ cărnii de somon, potrivit specialiştilor.

„Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg.

După 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg. Le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau.

Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, a declarat crescătorul din județul Arad pentru Revista Fermierului.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia